Decembrie-n cireșe

Gând din Cuvânt, săptămâna a II-a, culege cireșe în plină iarnă. Ne-am prins cireșe-n gânduri, le-am transpus în cuvânt. În versuri sau proză foarte scurtă, vă las mai jos o cireșată savuroasă din partea noastră, a jucăușilor. S-au adunat fragmente din texte scrise frumos, cu poftă, melancolie sau haz, un bol variat în roșu-vișiniu…

18-25.XII. 2013

O cireașă amară și-a negat soarta. Și-a smuls sâmburele, încă puternic, din pieptul sângerând vișiniu și l-a aruncat într-o minte aflată la plimbare. Găsind tărâm fecund, sâmburele a dat rod. De-atunci, gândul acela, bolnav de prima spaimă, taie, pe fruntea învinsă, cărări ce nu duc nicăieri. Pare infailibil, un hlizit ce-și numără liniile trasate inegal, mereu atent la neatenți. Ochește locul unde va secționa un rid nou și-i scapă un rânjet. Venită de niciunde, sau poate din lumină, o mânuță mângâie cărările neumblate. Gândul tresare sub apăsarea aceleiași prime spaime. Apoi își dă duhul.

O altă cireașă amară și-a negat soarta… -Irealia- (Origini)

M-am întrebat de ce cuvântul cireşe. Pentru făgăduinţa ce-o poartă în dulcele sau amarul soartei? Pentru nostalgia ce-o poartă în pântece? Pentru savoare, rotunjime ori roşul infinit de-aprins? Să fie pentru c-aminteşte de simţuri, de prospeţimi, de glasuri de copii? Speranţe împinse spre nerăbdarea unei lumi scurte cât ţine un anotimp. Şi-apoi un sâmbure, un rod, o altă lume … poate mai bună? – Antonela –

(…) Prin livada cardiacă de atâta tulburare,
Te-asaltam cu o fecundă hărțuire vegetală.
Respirai fotosintetic prin nervuri arteriale…
Răsuflam în simbioză cu-o cireașă virginală.

Prin livada-nsângerată de atâta cireșime,
Zemuiam dogoritoarea, buza ta superioară.
Tu gemeai ca o tigroaică-mperecheată cu cruzime,
Eu striveam cireașa nudă-n buza ta inferioară. (…) – ComiCultural – ( fragment din Cireșar maniacal)

Mi-e iunie tîrziu în suflet și cireșe încă neîncepute mi se rostogolesc grăbite printre gînduri. Mîna ta întinsă a chemare și dor și sînii mici pierduți în verdele ierbii mi se-mpăienjenesc în colțuri de amintire și de undeva de departe aud strigătul surd al unei iubiri goale de sentimente. Flori de cireș mi-e imaginea ta și parfum de primăvară ne-întîmplarea.
De mi-ai fi capăt de tunel – aș alerga către tine cu brațele-aruncate-n depărtări. Mi-ești însă de-nceput și nu-nțeleg nimic din cuvintele din spatele ochilor mari.
Vacarm de culori – nebunia mea începe primăvara între cireși și se termină-n părul tău, împrăștiat prizonier peste mîinile mele stinghere. Mi-e dor. – Ghurhu – (De-a joaca printre cuvinte 2)

(…) Ajunsă la locul întâlnirii, a salutat, a mers și a spălat fructele roșii pline de mierea verii și le-a așezat în mijlocul mesei la îndemâna tuturor. S-a așezat între ei, i-a poftit să guste și a dat chiar ea startul, mâncând cu poftă și adunând sâmburii într-o batistă, de parcă nu i-ar fi vrut risipiți. În scurtă vreme vasul era gol. Mâncase tot. Aflați în toiul discuțiilor ceilalți n-au apucat să guste. Niciunul. De parcă fata i-a hipnotizat spunându-le: sunt ale mele, vi le-am adus vouă, dar trebuie să le mănânc eu, vă rog să nu vă atingeți de ele. Și nu s-au atins. La sfârșit cineva a mers să cumpere niște cireșe. – Nina – (fragment din Gând din Cuvânt I)

Sărutul lor a fost o poarta spre sufletele lor… Se respirau și respirau unul din celalalt fără să-și conștientizeze starea…Buzele ei se topeau precum gustul de cireșe… Și savurau cireșe cu suflet în loc de sâmburi și ajung și la mine… Și aroma mea i-a rămas încă în suflet… Și o simte și acum ca și când MAI ar fi și azi… – Bogdan Daradan – (Monologul unei cireșe cu suflet)

Dacă ar fi să împodobesc în seara asta pomul de Crăciun (…) O cireașă ar aduna în rotundul său copilăria și cireșul din grădina de la drum. – Sonia – (fragment din Cireșe de decembrie)

Când spun cireșe, vara dă năvală peste mine, dar peste mine cea de ieri, ușoară si lipsită de griji, cum eram în prag de vacanță, când nimeni nu era mai fericit decât imaginea-mi din oglindă, cu cireșe stacojii la urechi. Am gustat din toate cireșele lumii, dar mi le amintesc numai pe cele care m-au făcut sa fiu un pic cireașă și eu, sau poate cireș. Un cireș înflorit primăvara, plin de rod, vara. Tainice gânduri-cireșe, dați fuga către mine!

Afară-i iarnă. – Mirela – (fragment din De veghe în cireșul copilăriei)

Bărbatul care nu m-a iubit n-a știut că gura mea are gust de cireașa dată-n pârg, la un colț de vară. Iar când un altul s-a rostogolit în mine pietros și rumen, am uitat legile cioplite de natură și, după ce legasem rod greu, m-am azvârlit deodata-n floare cu toată așteptarea.
Hai, spune-mi: vrei să fim împreună până când toamna ne va despărți? – Dana Lalici – (Cireașa vrajbei noastre)

În lemnul de cireș mi-am încrustat prima iubire, necoaptă, dulce-acrișoară și-n frunza lui cu margine zimțată mi-am cântat lacrima inocenței și zâmbetul de după. În zeama dulce a cireșei mi-am legănat iluziile adolescentine și din sâmburele de cireașă mi-am luat tăria de a merge mai departe. O inimă de porumbel, strânsă-ntre dinți în Cireșar, rămâne, dincolo de timp, simbol al iubirii feciorelnice și amintire parfumată. – Vienela – (fragment din Cireașa)

(…) Într-o zi voi avea cireşul meu copt. Fix într-o zi de ianuarie, iar în dinţi voi zdrobi, nu boabe de cafea, ci fructe dulci şi zemoase ce le voi culege încet, cu grijă, ca într-o vrajă. Doar să vreau… Și am vrut… – Adriana – (fragment din Cireașa de ziua mea)

(…) E frig afară, dar pe coapse-mi înfloresc roz cireșii, iar pe la încheieturi încă-ți mai simt gustul. –  SimonaR – (fragment din Flori de cireș)

Promit să fiu copilul care mănâncă cireşele furate din vecini, în locul adultului care nu se recunoaşte în oglindă! – Lili – (fragment din Decembrie roz)

Atârna așa, puțin indecisă, ca un mesaj de adio pe o ceașcă aurie a viselor (…) Ea, ultima cireașă în roșu-aprins, colorând tăcerea, prinsă într-o clipă care nu mai trecea pe deasupra, ci pe dedesubt, apropiindu-i soarta. Ești gata, inimă? – Alma Nahe – (fragment din Ultima cireașă)

Strop rodit din vârf de ac,
Cireaşă îţi spun
Când cu limba te-adun,
Deşi nu te plac. – Vero – (Cireașă)

Aș fi putut scrie despre cireșele copilăriei, jumătate galbene, jumătate roșii, pe care le mâncam stând pe gard și urmărind cu interes activitățile de pe stradă, simțindu-mă în siguranță, ascunsă printre frunze și crenguțe. Aș fi putut scrie (…) Dar pentru mine, cireașa nu mai poate fi decât una roz, cu codița verde, croșetată de Vladen, când a aflat de existența amigurumilor. – Kadia – (fragment din Cireașa)

Astăzi stătea la masa din mijlocul bucătăriei și sorta cireșe pentru a face gem. Până și fructele roșiatice o puneau pe gânduri, deoarece avea impresia că sufletul i-a putrezit, așa cum unele cireșe se destrămaseră odată cu trecerea timpului. Elimina cu îndemânare sâmburii, reflectând asupra trecutului amoros. Ar fi vrut să îl scoată și pe el din suflet, unde se cuibărise cu nerușinare. Să taie adânc, în carne vie, să o doară, să simtă la o intensitate mare greșelile făcute, pentru a se învăța minte că suferi atunci când nu îți asculți intuiția, ci te iei după inima prostită cu vorbe dulci. – Pinky – (fragment din Sufletul putred al unei femei înșelate)

Și nici nu am reușit să vă spun aproape nimic din ce am simțit, căci cuvintele s-au urcat sus de tot, parcă pe cea mai înalta crenguță a unui cireș, stau acolo ascunse în frunze. (…) Întâlnești în drumul tău un om bun, precum cireșele  acelea mari, pietroase. Ai vrea să culegi dulceața și bunătatea omului/ fructului, dar îți dai seama că este ca cireașa aceasta, aflată în vârful cel mai de sus a pomului! Va trebui să cad mai întâi? – Mugur – (Un nume ce capătă chip)

Parcă aş merge printre mărăcini şi stânci,
Cum mă lovesc şi mă zgârii de oameni. (…)
Prea rar cineva îmi şopteşte prea rece
Că va veni vremea cireşelor coapte,
Dar eu ştiu că ea va veni şi va trece… Carmen Pricop (fragment din Pofta de cireșe)

Cireașa, o altă unitate de măsură a timpului. – Vavaly – (Cireașa)

Cuvinte mici, cuvinte dese,
Cuvinte-n formă de cireșe
Ne fac ca azi sa nu ne pese
De-a timpului scurgere-n meșe. – Madutza77 – (comentariu)

O cireașă ne caracterizează perfect,
Pe dinafară fără nici un defect,
Interiorul nostru are un aspect,
Ce ne deosebeste foarte concret. – Robi Hood – (comentariu)

Dacă o luăm ca pe-o problemă
De lămurit, e înțelept
Ca să tratăm această temă
Precum un absolvent de Drept
N-o condamnați pe cireașică,
Nici pe masculul cireșel!
Să recapitulăm adică,
Ce a spus ea și ce-a zis el. – Gelu Odagiu – (fragment din Problemă cu… cireșe)

O cireașă și cu Moș Crăciun
Se contrazic în seara de Ajun.
Cireașa tot declară sus și tare
Că roșu ca al ei nimeni nu are.

-Eu am un roșu viu și-apetisant,să știi!
-Dar al meu roșu place la copii!
-Al meu lucește într-o zi cu soare!
-Și-al meu iubit e-n zi de sărbătoare! – Silving – ( fragment din Cireașa cicălitoare)

Mi-ai sădit în simțirea aridă un sâmbure de cireș c-o singură sclipire de smarald aruncată întâmplător spre mine. Ai revenit apoi cu stropi de ploaie verde ce râde veselă de străduința soarelui de a păstra uscat în preajma ei și l-ai udat feciorelnic în fiecare săptămână. Așa că, într-o zi sâmburele a început să încolțească. Întâi, i-au ieșit rădăcinile și s-au înfipt adânc într-un gând de mult uitat. Apoi, s-a ivit tulpina și mi-am simțit trupul trezindu-se încet la viață. Când au apărut ramurile orânduite frumos într-o superbă coroană, mi-au licărit reflexe curcubeene în priviri, iar când au ieșit primii muguri mirosind a speranțe vii, am știut că Cireșul meu mă găsise, se întorsese la mine să privim împreună cum se naște Veșnicia. Mireasma delicată a florilor lui mi-a pătruns în toate cotloanele sufletului și l-a colorat în roz. De curând, oamenii au început să spună că mi-au ieșit cireșe în ochi. – Daniela – ( fragment din La marginea veșniciei)

Colecția de Solfegii este aici. Regulile jocului sunt aici. Vă mulțumesc! Sărbători frumoase!