Aventurile unei gospodive, III

S-a lins pe degete şi şi-a mângâiat burdihanul imens. M-a privit admirativ şi mi-a spus că nu mă minte şi nici nu vrea să mă laude, dar a fost cea mai bună ciorbă de fasole pe care a mâncat-o la viaţa lui. Şi mâncase câteva, era vizibil cu ochiul liber! Dragul meu drag îi ţinea isonul, iar mie parcă-mi luase cineva piatra de moară ce-mi atârnase de gât. Carevasăzică era atât de simplu! Nici nu mă folosisem de cărticica proaspăt ieşită de sub tipar şi ajunsă, sub formă de cadou subtil, în bucătăria mea. Mă bazasem doar pe câteva indicaţii precise date de mama. Tâmpla stângă îmi zvâcnea periodic. Primul succes culinar trebuia înscris pe-o margine de memorie. Măcar acolo.

Pâinea era pe masă, farfuriile la locul lor, şerveţele, tacâmuri… Ah, paharele! Uitasem paharele! Nu se putea să nu fie perfectă organizarea, trecuse atâta timp de când nu mai gătisem pentru el, pentru noi. Am scos peştele de la cuptor. Eram emoţionată, habar n-aveam dacă şi cum îmi ieşise. Sunetul perpetuu al burghiului din vecini nu avea voie să ne strice o cină romantică, doar accesul de zel nu sună ca poştaşul, e un timid. Îl ignorăm şi ne scufundăm în râuri de admiraţie în faţa platourilor aburinde.

Luăm prima îmbucătură în acelaşi timp. Aştept. Nu mă minte. Gurmandul din el şi-a învăţat lecţia de la ciorbele de varză. Mi-a spus la prima că-i grozavă, iar eu am perseverat în a găti după ureche, până când l-am auzit lăudându-se pe la prieteni: Face nişte ciorbe de varză grozave. Niciuna nu seamănă cu precedenta! Hihihi-hahaha-hehehe! Ce se mai hlizeau şi ce-l mai compătimeau fericiţii sorţii care aveau acasă bucătărese cu palmares şi pedigree! Atunci am vrut să-i mângâi ceafa trădătoare cu albumul de picturi al lui taică-său, că era cea mai groasă bucată de armă albă pe care pusesem ochii în grabă. Dar am renunţat la gestul teluric şi infam şi m-am gândit că pot mai mult de-atât.

Fără strop de melancolie în gesturi, am atârnat şorţul imaginar în cui. Am renunţat la a mă chinui să fac ceva care, oricum, nu era apreciat, nici măcar la valoare de strădanie. Eram profund rănită! Să fim serioşi, între noi rămână vorba, tare m-am bucurat când mi-a ridicat motivul la încheietura mâinii şi-am reuşit să-l înhaţ. Dar cred că el a fost cel mai fericit că a făcut-o, şi-i venea să-şi tragă singur un picior undeva c-a înghiţit cu noduri atâtea ape chioare.

A fost odată ca niciodată -şi încă mai este- o bucătărie utilată cu de toate, mândră nevoie mare printre celelalte bucătării. Mare tulburare mare pluteşte prin atmosfera neatinsă de vreun miros de mâncare gătită în spaţiul ei de atâta timp. Cică va să vină noua stăpână şi va să-i folosească dotările la capacitate maximă. Oalele, castroanele, polonicele, robotul, tigăile şi toate celelalte unelte s-au strâns la o şedinţă ad-hoc. Vestea era atât de incredibilă încât şi-au zis că merită cinstită cu pahare pline ochi de licori bahice. Cine ştie când vor mai apuca să stea la o şuetă? Bătea în dulapuri zvonul că urmau să fie, în sfârşit, puşi toţi, din nou, la treabă. Li se urâse de-atâta stat şi plictis. Câteva farfurii şi unele tacâmuri par mai cu figuri, că, vezi Doamne, ele au mai fost scoase şi puse la loc de cinste pe masă, iar paharele sunt de-a dreptul epuizate fizic, dar restul obiectelor freamătă de nedisimulată emoţie. Nici măcar vechiul magnet de frigider, martor de seamă al tuturor întâmplărilor din aria lui de acoperire,  nu îndrăzneşte să cârcotească ceva, deşi toţi îl ştiau de mare pişicher.

Psssst! Furculiţa se dă cu dinţii de masă! Vine! Toţi încremenesc în aşteptare. Uşa culisează uşor şi intră tipul brunet, înalt şi simpatic – mereu avea o glumă în buzunar cu privire la inutilitatea atâtor scule bucătăreşti- se spală pe mâini şi deschide dulapul de jos cu privirea omului care ştie ce caută.

Va urma…

****************************************************

Duzina se completează cu ei:

1.	almanahe	2.	jora
3.	dordefemeie	4.	Dragos
5.	Verovers	6.	Vero
7.	tibi	8.	cammely
9.	Scorpio	10.	Dictatura justitiei
11.	Some Words	12.	virusverbalis
13.	carmen pricop	14.	psi