Exerciţii de imaginaţie

Când amintirea are aromă de piper negru…

Femeile erau despletite și cu părul acoperit de-o pulbere aurie. Nu păreau bătrâne, dar nici tinere nu erau. Parcă timpul le-a înțepenit într-un moment. Unul singur, dar cel mai crunt dintre toate momentele care le-au fost vreodată date să le trăiască. Pulberea aceea părea lipită de firele lungi ce cădeau în dezordine pe umerii costelivi. Doar degetele lor subțiri se mai plimbau printre șuvițe, alte mișcări nu făceau toată ziua. Stăteau, dureri încremenite, cu ochii pironiți într-un orizont lipsit le lumină. Și de întuneric.

Bărbații se deplasau dintr-un loc în altul, la intervale regulate. Păreau că fac schimb între ei. I-am urmărit atentă, ca pe niște ciudățenii ale naturii ce erau. Se duceau în aceeași direcție. Veneau pe același drum bătătorit înapoi. Nici ei nu aveau vârstă. Asemeni femeilor, păreau victimele unui timp care a luat forma răutății primordiale și s-a oprit în clipa aceea care n-ar fi trebuit să vină, de fapt, niciodată. Cineva trebuia să-și dea seama de greșeală.

Zilele erau incolore. Nici miros nu aveau. Nici gust. Nici măcar nu mai treceau, să zici că urmează altceva, după ce dau astea mai proaste și mai rele colțul. Nimic. Locul pe care se aflau toate aceste făpturi era arid. O întindere de deșert în mijlocul unei naturi luxuriante. Cât vedeau cu ochii era imaginea sufletelor lor. Goală. Pustiită de viață și sens. Oglindită și acolo, în exteriorul lor, de parcă ar fi putut vreodată să evadeze din moartea din ei. Culoarea le dispăruse din iriși.

Un bărbat a trecut pe lângă mine și-am tresărit. Nu, nu m-a atins, dar a lăsat în urmă-i un miros de cafea, piper negru și mosc. Un miros pe care aveam impresia că-l vor simți toți, atât de sterilă era atmosfera. Mi-am îndreptat fața înspre ceilalți. Nu reacționase nimeni. Femeile rămăseseră statui amorfe, iar bărbatul care urma să preia ștafeta aștepta, clătinându-se ușor.

L-am pândit multe luni pe cel care mi-a înmiresmat aerul. În sfârșit, într-o dimineață l-am văzut trepidând de emoție. M-am hotărât să-l urmez. Am așteptat până când umbra costelivă a coborât dincolo de deal, apoi am alergat pe urmele pașilor fermi. Mă tem degeaba, nici nu vor să mă observe, mi-am spus mai apoi, doar nu i-am văzut, de când îi studiez, mișcându-și privirile seci un milimetru dincolo de invizibila lor țintă.

Am ajuns în vârful dealului și-am simțit că mă sufoc. Oricât deschideam gura să trag aer, păream incapabilă de gestul acela inerent vieții. În fața ochilor mei erau morminte. Erau ciudat tăiate în stânci, cu fețe de copii cioplite pe cruci. Nu știu cât am rămas acolo, dar se făcuse frig când am simțit parfumul de cafea, piper negru și mosc. Mi-a pus o mână pe umăr și mi-a spus:

Era mică, dar adora să se dea cu parfum… A mai rămas o picătură, pe fundul sticlei, voi veni după ea peste 9 luni, când va fi din nou rândul meu. Apoi, se va lăsa haosul și nu mă voi mai opune. Pleacă, durerea originară se ia.

M-a lăsat în urmă, dar nu înainte să-i văd irișii încă verzi, parcă înviorați de dâra de Amor a lui Cacharel.

Acum, că mi-am visat cea mai cumplită dintre temeri până la capăt, voi deschide ochii și voi trăi.

***************************************************************************Cacharel, Amour, amour

Textul de mai sus s-a născut ca răspuns la tema clubului Poveștii parfumate. Gazdă primitoare este Mirela Pete, iar musafirii sunt unul și unul. –

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.

 

 

Anunțuri

34 de gânduri despre „Când amintirea are aromă de piper negru…

    • De-ai ști cât mi-am dorit să mă pot concentra asupra unei alte idei. Oricare, dar alta. Nu am reușit și pace, așa că am lăsat să curgă și gândurile astea. Poate așa îmi vor da pace! Mulțumesc că mă citești. Când îți și place, mă simt minunat! 🙂 Te pupific!

  1. pentru ca tema a fost aleasa de mine,felul in care ai aboradat-o ma onoreaza…
    ceea ce ai scris are dincolo de parfum,forta…
    desertul pare a fi o lume paralela si poate ca tocmai de aceea atargatoare si de neinteles…
    este o lume in care viata curge altfel si iata ca si moartea…

    • Pandhora, îți mulțumesc pentru ocazia pe care mi-ai dat-o să mă descătușez. Parcă mă simt mai liberă. Îți mulțumesc pentru aprecieri și înțelegere. Deșertul meu e spaima mea. Cu viața și cu moartea pândind de după dune.

  2. Irealia, deocamdată am citit-o de trei ori. Și cred că mai urmează. Atunci când mă atrage și-mi place mie ceva, revin, revin și descopăr. Descopăr mereu o altă poveste, din care, ca un leit-motiv, îmi vin în minte-inimă-ochi următoarele:” Acum, că mi-am visat cea mai cumplită dintre temeri până la capăt, voi deschide ochii și voi trăi.” E atât de multă și arzătoare VIAȚĂ aici, încât tot zbuciumul – pe care l-ai descris în așa fel încât era să mă sufoc – a pierit, s-a făcut nevăzut, ca o fantasmă venită de nicăieri și gonită niciunde.
    Ce forță are un parfum, o mireasmă care-ți aduce aproape acel déjà vu, déjà vécu ou déjà imagine. ”Un bărbat a trecut pe lângă mine și-am tresărit. Nu, nu m-a atins, dar a lăsat în urmă-i un miros de cafea, piper negru și mosc.” Cât impact are o mireasmă, un parfum! Am speranța să nu pară deplasat aici, la comentarii, dar eu îmi amintesc și azi că pletele lungi și negre ale celui ce-mi este de 21 de ani soț (he he, azi e tuns perie, da-i vine bine), adiau mireasmă de noapte albastră și neagră și adâncă, venind dinspre ”un seul goute de Paco Rabanne pour Homme”, direct către mine. Așa că l-am observat și pe posesor! E enorm cât de mult contează mirosul, parfumul, împletirea miresmelor.
    ” M-a lăsat în urmă, dar nu înainte să-i văd irișii încă verzi, parcă înviorați de dâra de Amour a lui Cacharel.” Splendid! Rarisimă scriitură, ai condei de condei, îmi place și gata. Mulțumesc Irealia, să ai o zi parfumată cu foarte multă fericire și cu (da, îmi amintesc) Narciso Rodriguez, o altă alegere desăvârșită. 🙂

    • Dragă Mirela,
      am citit și eu de câteva ori, – am pierdut numărătoarea, – comentariul tău, m-am frecat la ochi, mi-a chiuit sufletul, am zâmbit cu toată mintea obosită pe care-o port cu mine, am dat drumul la muzică și mi-am spus că ăsta-i un mod frumos de-a-mi începe o duminică parfumată-n cafea proaspătă. Mulțumesc frumos, venind de la tine, vorbele astea sunt aur curat!
      Al meu mi-a spus dimineață: Ce-i cu urâțenia aia de text?!, 🙂 dar el îmi știe angoasele pe de rost și cred că-i sătul de ele. 🙂
      N-am vrut să fie o poveste prea sumbră, de aceea am și revenit asupra ei și-am încheiat-o altfel. Mă bucur mult că ți-a plăcut și că n-a lăsat în urmă doar sentimentul de sufocare, de care, să fiu sinceră, tot încerc să mă eliberez și nu vreau să-l transmit, dar nu întotdeauna îmi iese.
      Al meu mirosea a Hugo Boss – aștept la cotitură momentul în care voi putea scrie și despre asta – avea și el plete negre, pe care le adoram. Ne certam, iar el le tundea. O astfel de imagine, cu țeasta lui chelioasă mi-a strâns sufletul într-o dimineață de toamnă. N-o s-o uit în veci. I-o tot plătesc, cu vârf și îndesat! 🙂
      O duminică splendidă, Mirela, așa cum mi-ai făcut-o și pe-a mea!

      • Al meu miroase momentan a Boss by Hugo Boss, ca să vezi!!
        Finalul tău e ca trezirea dintr-un coșmar, e viața triumfătoare, care lasă temerile în urmă, undeva departe.
        Irealia, următoare noastră întâlnire cu condeiele parfumate va fi în 10 martie, peste două săptămâni, tema propusă de Melly fiind Parfum de leagăn, absolut fermecătoare. De pe acum te rog ca, pentru întâlnirea din 24 martie să propui tu tema. Pare mult până atunci, dar trece cu o viteză înspăimântătoare acest timp, care e al nostru… Sper că vei accepta să alegi. Poate va fi ”cotitura pe care o aștepți”, reciteam comentariul și …cine știe?! Sunt curioasă. Să ai, lângă dragii tăi, acea duminică de vis pe care și-o dorește cineva cu un suflet ca al tău!

        • Mirela, accept cu drag să aleg, dar va trebui să trec în revistă ce s-a scris până acum, ca să nu mă repet. Dacă mă păsuiești vreo două zile, să cotrobăi printre povești… 🙂 Cotitura la care mă refeream trebuie să se refere la parfumul de dragoste, ori tare mi-e că s-a scris despre asta în doi ani de povești parfumate, așa că va trebui să-mi storc mintea puțin, pentru a veni cu ceva nou.
          Mulțumesc din suflet pentru vorbele frumoase, pentru invitație. Și da, am avut o duminică splendidă, a început minunat de dimineață și-a continuat în aceleași tonuri zâmbărețe până acum. Urmează un film și niște pop-corn! 🙂

  3. Nu indraznesc sa recitesc povestea ta parfumata. Am senzatia ca m-ar urmari mult timp, pentru ca atinge idei bine ascunse, temeri pe care nu am avut curajul de a le privi in ochi.
    Ma felicit mereu pentru ca am avut ideea de a te invita in club. Datorita tie, sunt mult mai bogati!
    Sa ai o duminica minunata, Irealia!

    • Vienela, corect, mai bine așa! :good:
      De-ai ști cum îmi curg mie propriile-mi felicitări c-am avut curajul să te abordez pe blog! 🙂
      Hehehe, și când o vom bea pe Bloody Mary, să ne vezi. Abia aștept! :yahoo:
      Eu sunt îmbogățită de oamenii frumoși pe care mi i-a scos viața în calea virtuală.
      Să ne fie duminicile splendide, pupifici! 🙂 (Revin mai târziu și citesc tot, tot, acum ies să sărbătoresc frumusețea acestei zile!)

    • Ideea-i simplă: așa văd eu părinții care pierd un copil. Nu contează de ce. Tema era ”Parfumul deșertului”, iar mie nu mi-a mers mintea la un alt deșert decât cel sufletesc. De-aici, a ieșit ce-a ieșit. 🙂
      Mulțumesc pentru întrebare, tind să uit că cititorul nu are cum să priceapă ce vreau eu de fapt, dacă nu explic.

  4. Recunosc, atunci cand m-am apucat de scris pe tema asta și mie mi-a venit in gand tot desertul sufletesc. Mi-a fugit repede insa ideea și ma felicit ca n-am abordat din perspectiva asta desertul. Ar fi iesit un text mult prea fad fata de ce am citit aici. Felicitari!

  5. Desertul din sufletul parintilor. Doar cei care simt acest pustiu in suflet inteleg ce inseamna sa nu poata respira. Si, totusi, sunt oameni care au atins talpa iadului si au reusit sa traiasca; au ajuns in iad si s-au intors! Omul care a pierdut un copil este cel mai puternic om din lume daca a reusit sa invinga durerea…
    O poveste foarte frumos scrisa… Ce scriu eu aici? E superb cum ai descris sufletele pustiite de durere. Foarte frumos prin tragism
    O saptamana minunata si plina de iubire iti doresc!

    • Diana, textul e o închipuire înspăimântată, nici nu cred că m-am apropiat de ceea ce se poate simți într-un astfel de caz. Nici nu vreau să știu. Citesc, aflu tot felul de vești de-astea îngrozitoare și pur și simplu nu pot să mă pun în locul acelor oameni.
      În fine, să trecem peste, să se facă lumină în suflete! 🙂

  6. Bogata fraza, frumoasa scriitura insa textul, in ansamblul sau, pentru mine, desi am vazut care ar fi ideea, tot ermetic ramane desi…l-am citit de vreo 3 ori… Sper sa fiu iertata…

    • Elly, îți mulțumesc frumos, în special pentru sinceritate. Nu văd de ce ar trebui să fii iertată, dimpotrivă. Ermetic e de rău? Doar în măsura în care cineva nu apreciază genul, părându-i-se fără sens. Știi care-i paradoxul: dacă văd un film care mă lasă cu ochii-n soare, vorba aia, căci se termină fără să-mi explice exact firul acțiunii, dau din mâini a lehamite, dar uite că-n unele texte pe care le scriu, așa-mi iese, cu multe capete de ață. Mie mi-s clare, ce-i drept. Mai am de lucrat mult până să ajung să transmit doar prin vorbe imaginile din capul meu. Sper să ajung și-acolo.
      Mulțumesc și o săptămână inspirată să ai! 🙂

  7. Am citit, am inteles, am simtit si am mirosit aerul povestii tale. Pentru mine a avut suspance, miez, poezie, tristete si revenire, din toate cate un pic, atat cat trebuie pentru a contura in cuvinte putine dar pline de imagini o poveste. O temere pe care o avem toti, toate mai ales. Bravo ca ai scris o. asa cum spui, acum poate te ai eliberat.
    ca de obicei, te citesc cu ochii mari deschisi si cu sufletul si mai si.
    sa ai o saptamana pe masura zilei de duminica :).

    • Vavaly, ca de obicei, îmi umpli sufletul de noblețe, când vii pe-aici. O împrăștii tu cu mărinimie și se lipește și de-al meu.
      Tot am vrut să-ți spun că habemus bona! Și-i din orașul tău! Și-i cea mai simpatică și faină făptură pe care-o puteam găsi pentru pruncii mei. Tânără și frumoasă. 🙂 Mă pregătesc să scriu despre ea, dar de câte ori o văd mă gândesc la tine și la faptul că nu ți-am spus, că n-am apucat. 🙂
      Și-am făcut o felicitare, cu Miracolina, c-am văzut la tine pe blog și mi-ai transmis și microbul ăsta. Dar eu n-am știut să împletesc hârtia, așa că am făcut o floare tridimensională. Am uitat s-o pozez, dar mai pregătim una, tot pentru Frau a ei.
      Așa! Până nu uit! Pe 1 martie începe ediția de primăvara a SuperBlogului, vreau să vii și tu, îți va plăcea garantat! Va fi fără probe obligatorii, va fi frumos. Diseară la RadioLynx poți să afli mai multe, plus o surpriză! 🙂
      Te pupific!

  8. si uite cum, cand eram la raspantie, cu bagajele vraiste, nestiind pe care drum sa o apuc mai temeinic, vii si imi dai un indicator ce arata intr-o anume directie.
    ma bucur ca ti ai gasit ajutor de nadejde pe inima si gustul tau, iar daca mai e si din orasul meu inseamna ca e musai sa ajung si eu acolo, la voi. ce mica e lumea, si totusi ce mare… azi sunt asa, intr-o stare de as pleca si m as tot duce de aici, pe alte meleaguri, tot imi ies in cale si imi sar in sprijin oameni de oriunde de prin alte parti. sa fie un semn, zic.
    daca e fara probe obligatorii ma bag , altfel la carute nu ma mai inham. mi am luat deja o caruta cam mare de dus si sper sa razbesc cu ea anul asta, poate ajung sa vad si eu soarele ala despre care tot vorbeste toata lumea ca il are pe strada.

  9. aaa, si ma bucur nespus ca ai mesterit cu Miracolina. ma bucur din suflet.abia astept sa vad ce ati facut. neaparat sa faci poze.
    nici nu stii cat imi lipseste mie ca numai mesteresc decat f f f rar. simt ca nu sunt eu. dar trag nadejde ca ce fac acum fac tocmai pentru ca intr o zi sa mesteresc cat vreau intr un loc asa cum il vreau :).

    • Răspântiile-s făcute ca să-ți tragi sufletul. Sunt bune răspântiile astea. 🙂
      Uite, prima noastră felicitare a plecat fără poză, că am uitat, dar sper să nu mai fac de-astea! Am făcut o floare cu petale alb-roșii, am lipit-o pe-o felicitare în alb. Nimic prea complicat, să ne iasă frumos. Și ne-a ieșit! 🙂
      Va fi așa cum îți dorești, să nu încetezi să crezi în asta!

  10. Buna Irealia!
    Desi trec mai târziu sa citesc povestea ta, ma bucur ca am lecturat un text plin de trăiri aşa autentice. Pot spune că am vizualizat acei oameni ai desertului si chiar am simit parfumul acela… Felicitari si multumesc!
    Numai bine! 🙂

    • Faptul că-mi spui că i-ai vizualizat valorează cât 1000 de alte cuvinte! Mulțumesc! Și eu îi aveam în fața ochilor, dar nu eram sigură că pot să-i scot și-n raza vizuală a cititorului.
      Numai bine, Lolita! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s