Copilei mele, cu dragoste!

Ies din suflet, de mânuţă, aliniate frumos, în şir indian şi se perindă prin faţa ochilor mei imagini cu o copilă mică,  încăpăţânată, dar izbitor de frumoasă. E reflexia iubirii necondiţionate, începutul! N-am simţit vreun gust atât de aromat, vreun miros mai primăvăratic, nici n-am auzit vreun râs mai melodios până la ea. Cât de ciudaţi suntem noi, oamenii! Cum putem fiinţa de sine stătători, avem toţi câte un rol pe care îl jucăm perfect până apare o mogâldeaţă de om, dorită, aşteptată sau pură surpriză pe care ne hotărâm s-o acceptăm, s-o încorporăm în toate împrejurările vieţii noastre. Imaginăm tot soiul de tipare, ne gândim la modul în care ne va fi schimbată existenţa, dar, indiferent cât de luxuriantă, debordantă ori prolifică ne este imaginaţia, nu putem să dăm măsura exactă a ceea ce va reprezenta cu adevărat mogâldeaţa, de la primul icnet, pentru toată fiinţarea noastră ulterioară. Nu avem oca să ne măsoare neliniştea atunci când zărim primejdia atacând în frisoane tâmple de copil neajutorat. Iubirea e inconştientă, răspunderea e gigantică. M-am trezit, în doar câteva luni, paznic de suflet curat. Şi mi-am dorit cu ardoare să-l păstrez aşa, să-l feresc de urât şi mizerie şi minciună şi răutate. Să păstrez ochii ăia incredibil de limpezi aşa cum i-am văzut eu pentru prima oară. Să… N-am reuşit, dar nu mă las. Neacceptarea ideii că asta-i cea mai bună variantă a mamei pe care o poate avea mă mână în continuare în luptă. Cine ştie? Poate, într-o zi, va fi mai mult decât fericită. Poate, dacă va putea să aleagă, lipsită de orice fel de constrângeri, va îndrepta degeţelul spre mine şi-mi va zâmbi încrezătoare. Iar eu mă voi îndrepta, măreaţă, spre fiinţa splendidă şi voi fi mândră că sunt mama ei. Apoi, voi pleca fruntea, smerită, şi voi mulţumi.

Astăzi, 29. 09.2012, Miracolina mea împlineşte 7 ani. La mulţi ani vegheaţi de zâne bune, suflet iubit!

Textul de mai jos l-am scris tot pentru ea şi va fi mereu de actualitate, aşa că i-l dedic din nou.

”Un copil îți ia tot ce ai avut și îți dă, în schimb, tot ce n-ai avut vreodată.”- Simona Catrina.

Pare atît de simplu de exprimat în cuvinte. 

Da, Sabina, m-ai luat cu totul, de cînd mi-ai aruncat prima privire albastră-gri-verzuie, parcă prea limpede și clară pentru un nou-născut. De atunci îți aparțin, toată cîtă sînt, deși nu întotdeauna așa pare. Pentru că-mi iau din timpul nostru, și-l fac timpul meu. Pentru că am nevoie de doza mea de egoism. Dar tu știi că nimic, niciodată nu va mai fi de importanța ta. Trebuie să știi. Iar eu pot doar să sper că, de va fi să nu mă crezi pe cuvînt, voi avea suficientă minte, încît să fac mai mult, pentru a-ți demonstra prin fapte. 

Tu îmi dai fericirea pură, irațională. Îmi dai zîmbete și îmbrățișări rupte din tot ce-i sfînt. Îmi dai împlinire și sens. Îmi dai ziua de azi mai frumoasă decît cea de ieri. Îmi dai iertare, cum nu mi-o mai dă nimeni. Îmi dai obrajii să ți-i pup. Îmi dai atingeri fine, care-mi mîngîie sufletul deodată cu fața. Îmi dai încrederea ta în mine. Îmi dai licărul din priviri cînd mă vezi mîndră de tine. (Sînt în permanență mîndră de tine!). Îmi dai cuvinte care mă ridică sau coboară. Îmi dai bucurii vecine cu Dumnezeu și spaime vecine cu Iadul. Și n-aș renunța la nimic din tot ce-mi dai, ca să-mi iei mai puțin. Nu, e echitabil așa. (15. 03.2011)

Duzina de cuvinte o găsiţi aici, iar cei care au scris azi sunt:

1. almanahe 2. carmen pricop
3. Irealia 4. Some Words
5. virusverbalis 6. Scorpio
7. Tara lu Cacarau 8. Vero
9. dor
 

34 de gânduri despre „Copilei mele, cu dragoste!

  1. da, am si exact asa gandesc …
    si … nu e cazul sa-ti reprosezi nimic … nu cred ca ai asa o vina mare … cu totii facem greseli chiar dacagandim corect … suntem oameni totusi …

  2. Eu o am pe Jora, care tot un copil e şi înţeleg cât de cât neliniştile unui părinte, dar fireşte, sunt departe de ceea ce povesteşti şi simţi tu, n-am decât o vagă idee. Sper să apuc ziua în care un bebeştin, ori o miracolină mă vor face să scriu astfel de rânduri! La mulţi ani, copilului tău!

    1. Almanahe, mulţumesc în numele copilului meu şi-ţi doresc să-ţi devină speranţa splendidă realitate! De când cu Pufo, înţeleg şi eu dragostea unui adult faţă de prietenul necuvântător. Nu mai departe de aseară, plimbarea alături de iubibilul Pufo m-a ajutat să mă descarc de negativism şi să mă încarc cu frumos pentru mini-petrecerea de azi.

        1. Se cresc cu totul şi cu totul altfel, eu sunt buimacă de-a dreptul… Cel mai rău îmi pare că n-am curaj s-o las singură până la magazinul de la parterul clădirii în care locuim, ce să mai zic de ieşit în parc, la joacă cu alţi copii. 😦

  3. In primul rand „LA MULTI ANI!” fetitei tale …
    Din cate am citit aici eu cred ca esti o mama extraordinara … nu cunosc detalii … asta numai tu stii … insa … eu asa percep o mama careia ii este teama sa-si lase copilul singur pana si in sptiul de joaca … sa stii ca putine femei sunt ca tine … si eu sunt la fel … Am zambit cand citeam si ma gandeam … offffffffff … nu sunt unica exagerata …
    In legatura cu timpul pe care un copil ti-l ocupa … eu gandesc ca din moment ce ai ales sa-i dai viata … nu mai poate fi problema ca-ti ocupa timpul … e un timp pe care alta data il ocupai cu altceva, iar acum il dedici copilei …

    1. Mulţumesc frumos!
      Extraordinară nu sunt, dar, cum ziceam pe ici pe colo, mă străduiesc! 🙂
      Crezi că suntem exagerate că nu ne lăsăm copiii singuri în parc? Nu ştiu, eu cred că vremurile ne-au făcut aşa. Şi mai cred că atunci când s-au născut, s-a activat şi butonul de alarmă şi cu asta basta! 🙂
      Cât despre câte îţi ia un copil, ăsta-i un subiect ce se poate dezbate zile întregi. În clipa asta, mă gândesc că, dacă minunea de-a fi mamă mulţumeşte în aşa măsură o persoană, încât nu-şi mai doreşte nimic altceva, atunci da, un copil nu face decât să ofere, fără să ia. Altfel, timpul pe care altădată îl ocupai cu altceva începe să strige că te vrea înapoi. Dacă-l auzi chemându-te şi nu te duci, intervin frustrări, dacă te duci, intervin mustrări… Nicicum nu-i bine până nu echilibrezi balanţele. Toate! Cumva… 🙂

    1. Nicio problemă, Irealia nu pleacă nicăieri, încă! 🙂
      Realia poate fi de-a dreptul scârboasă, ştiu! Dă-i un şut undeva, să-şi revizuiască atitudinea! Pupăm şi noi „naşa” Miracolinilor! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s