Aventurile unei gospodive

Aventurile unei gospodive, II

N-aţi crezut, nu-i aşa, că după prima tentativă nereuşită, m-am lăsat pe tânjală? Aţi citit printre rândurile scrise cu obidă că eram fermă în hotărârea mea de-a avea podele ca-n reclama pe care o urmăream, cu ochii sclipind de încântare domestică, de pe marginea canapelei. Ei bine, aţi avut dreptate! N-am lăsat mopul şi cârpa din mâini, chitită să îndeplinesc cu cinste îndatoririle la care singură şi nesilită de absolut nimeni, mă înhămasem zâmbind ca proasta fericită. Abia dacă voiam să merg la culcare. Şi când o făceam, aveam în minte doar metamorfoza parchetului din galben maculat în auriu-lucios imaculat! Şi visam un vis ferice în care se făcea că mă întindeam, mândră de aptitudinile mele de tânără gospodiVă, pe întinderea tare, de lemn curat ca lacrima, şi, admirând astfel tavanul, ascultam înduioşată murmurul admirativ al consortului încântat că nu mai are nevoie de papuci de casă. Apoi săream cu mătura gata de război la păianjenul pe care-l ochisem într-un colţ al peretelui. Vai, ţie! Musafir nedemn de ospitalitatea mea! Odată bătălia încheiată şi victoria încrustată în memoria-mi setată pe fapte gospodăreşti, mustul pe care-l sorbeam din paharul de cristal, proaspăt lustruit într-un alt exces de zel, îmi oferea gâtlejului însetat mângâieri de nebănuit şi imposibil de obţinut altfel. Căci cafeaua devenise amară, iar ţigara emana un fum înecăcios ce iute se impregna în perdelele, nu-i aşa, proaspăt ieşite de sub fierul de călcat. Aveam în faţă o viaţă de toată stima, gata, pusesem capac şi lacăt luxului obraznic al muncii intelectuale în care mă destrăbălasem până atunci.

Doar dimineaţa crudă a realităţii cotidiene mă arunca din visul frumos în mlaştini de nestrăbătut. Parchetoiul era tot acolo, iar şosetuţele tot nu treceau testul suprem. Disperarea se cuibărea încet, dar sigur la loc de cinste în a mea minte veşnic pusă pe maratoane, dar evident, neantrenată suficient. Adunam frustrări una peste alta, le clădeam frumos şi cu grijă, castel cinic ce se înălţa ziua şi nu se prăbuşea noaptea. Exigenţele mele nu coincideau cu limitele care-mi aparţineau în egală măsură sau chiar c-un deţ în plus.

Doar când memoria mea, menestrel dulce al gândurilor ce se îmbulzeau în a-mi veni în ajutor, să mă salveze de la o lamentabilă eşuare în patima curăţeniei absolute, mi-a susurat pe ritmuri de vioară că alergia pe care o posed cu acte-n regulă este incompatibilă cu viaţa (sau munca!) în praf, am putut să accept, fără să mai crâcnesc, realitatea. Cu un prim gest demn am sprijinit mopul de peretele de faianţă al băii, iar cu un al doilea, de-o demnitate mărită, am aruncat cârpa direct în coşul de gunoi. Mi-am aprins o ţigară şi mi-am aşteptat iubitul în acelaşi loc în care îl aşteptasem de atâtea alte mii de ori: în faţa laptopului. Nu i s-a mişcat vreun muşchi pe faţă când i-am decretat, cu un chip de marmură rece că săptămânile mele de gospodiVă tocmai luaseră sfârşit. Nici n-a încercat să mă combată ori să mă întoarcă din drum. Sincer, cred că i se luase un bolovan de pe inimă, deoarece redevenisem acea  tipă cuuul şi cu aptitudini lirice pe care o luase de braţ pentru totdeauna. Ce dacă tot greul aspiratului urma să cadă pe umerii lui? Îl ştia pe unul, Atlas, care ducea mai mult de-atât, el de ce n-ar reuşi?!

I-am şuşotit, cu un zâmbet galeş şi privirea într-a lui, că mă voi ocupa mai mult de bucătărit. Doar nu mi s-or pune niscai reclame pricepute  împotrivă-mi…

Va urma…

***********************************************

 

50 de gânduri despre „Aventurile unei gospodive, II

    • Hehehe, nu mă iau ăştia, că mă ochesc din prima! 😀 Io-s afacerista lu’ peşte! Şi-ăla congelat! =))
      Deducţie logică: Unde nu scoţi peri albi, marfa stă pe raft! 🙂

  1. He he.
    Bine-ai revenit din incursiunea în statutul de gospodină, la starea ta firească de gospo-DIVĂ!
    Aşa mai merge. Chiar nu mi te puteam închipui frecînd cu mopul şi cu alte năzbîtii toate cele, cît îi ziulica de lungă. 🙂
    Să curgă mustul în valuri! 😛

    • Să curgă! 🙂
      Bine, musai mi-e să recunosc în faţa ta şi numai a ta că incursiunea în statutul de gospodină cu brevet am încercat-o acum vreo 4 ani, acum am accesat doar amintirile! Dar, din când în când, de dragul gimnasticii şi numai de-aia, mai pun mâna pe mop! 🙂 🙂 🙂

  2. ah, ce mai gospodivă eşti tu! şi ce mai semănăm! 😆
    cât aştepţi cuminte, cu laptopul aproape, întoarcerea iubitului, să-ţi spun că de boala cuvintelor nici gătitul nu te scapă! 😉 şi nici fierul de călcat. dar… vom vedea pe parcurs, nu?

    • Dragă psi, pe asemănarea asta am mizat şi eu când m-am hotărât să dezvălui cele de mai sus, că altfel, nu mă vedeam bine! 🙂 Cât despre gătit, să păstrăm suspansul! Hahahahaha! Asta chiar a fost bună! 🙂

  3. Aşa e mai bine… Eşti diva gospodăriei, femeia cu lira (numită în zilele noastre laptop), şi aduci în casă versul – cu întregul său univers! 🙂

    • Mulţam, Lolita! Mi-a mai venit inima la loc, dacă tu zici că te-a surprins finalul, dar tare mi-e că mai treci de 2 ori pe-aici şi voi fi ca o carte gata citită! 🙂
      Am încercat să las vorbă la tine pe blog, dar am primit o invitaţie la a-mi face unul nou şi cum de pe platforma blogger vin, nu mai servesc. Pe scurt, nu mi-a dat voie să postez şi, cum scrisesem ceva, nu glumă, m-am supărat! 😦

      • Imi pare rau sa aud asa ceva! 😦 Mai am prieteni din wordpress si nu au intampinat probleme pana acum cand mi-au lasat comentarii…
        Multumesc pentru gandurile tale de bine oricum… 🙂

  4. Să vezi ce mă războiesc eu cu locşoru’ ăsta hoţoman care nu mă anunţă – deşi l-am tras de urechi – despre multi-uni-versurile tale bine p(r)ozate! 😈
    Ce bine că mai răsună ecoul din munţi apropiaţi… 😉

    • Ei, care va să zică mă sapă locşoru’? 🙂 Io am crezut că scrierea mea e fără substanţă, dar mai stăm de vorbă pe la alţii pe bloguri aşa, de complezenţă! 🙂 Noroc cu ecoul, atunci! Whew!

      • Ei, cum se putea să te părăsesc aşa brusc subit şi dintr-o dată, fără o vorbă, fără un fluturat de batistă? 😉 Jucăria asta nu ştie să actualizeze subscrierile atunci cînd nefericitul schimbă adresa de mail la care le cere. Şi cum eu l-am eliminat pe guglă pe uşa din dos cu un şut însetat în aceeaşi virtuală parte a sa, se pare că noul mail nu te-a „agăţat”. Sper că s-a reparat acum, judecînd după acel „Following” din stînga-sus. 🙂

        Of şi mi-ar trebui cinci vieţi şi-un ghioc, să ajung în toate colţurile frumoase unde mi-aş dori să fiu…

      • Nu stiu ca eu…..n-am mai baut din copilarie. Acum al meu nu bea ca zice ca e „un fel de vin” eu nu gust din respect pentru el
        In schimb de socata mi-e dor 🙂

      • Pfiiii, dar ce poftă mi-ai făcut…! De socată! Făcea mama în copilărie cu găleata, nu așa… 🙂
        Oare mai au tantile în piață!? Hmmmm… Acolo, n-ai de unde să-ți procuri niște flori?

        • Of, doamnelor, anul ăsta am ratat episodul „socata”, din cauza ploilor interminabile. Cînd am prins o zi luminată şi uscată, am purces la săpat şi răsădit tomatele, iară la încheiere, părăsit de puteri, n-am mai fost în stare să culeg şi florile de soc. Mare greşeală, căci ploaia a revenit de a doua zi şi cu gîndul rămas-am la licoarea pierdută. 😦

          Şi-acu’ mă scuzaţi că intervin între subiecte aparent incompatibile cu statutu-mi, însă mi-ar prinde bine o reţetă verificată (şi cît mai exactă) de socată, pentru încercare la anul, dacă fi-va mai, viitor. De-aş putea, v-aş trimite în schimb buchet de flori de soc. 🙂

      • Drugwash, musai s-o întreb pe mama de reţetă, da’ nu bag mâna în foc că ştie una exactă… La noi se adaptează mult, în cam toate domeniile. 🙂
        După mine, reţeta amicului e numai bună, mai ales dacă ai şanse la o tărie, de „uiţi” de suc… Doamne, că numai la lucruri interzise îmi stă măgăoaia! 🙂

        • Săru’ mîna, merge şi-o adaptare după original, dacă e suficient de bună. 🙂
          Io am o chestie: dacă mi-e sete de apă, nu-mi da pălincă, oricît de mult m-aş da io-n vînt după ea. Şi invers, musai! 😆 Aşa că, la chef de tărie beau tărie, iară la chef de suc beau suc. La anu’ vreau suc! 😀 Sper să nu mai plouă taman în perioada aia. 🙄

          Cele mai frumoase lucruri în viaţă sînt interzise. 😎 Bine că nu s-a interzis încă visarea…

      • Eu am făcut anu’ trecut un borcan de 15L după o reţetă adusă de un amic, da’ l-am lăsat prea mult şi s-a făcut… vin. Să vezi apoi, neicusorule, ce ameţeală de cap şi io nu ştiam de ce, că doară trebuia să fie răcoritoare, nu „încălzitoare”, licoarea cu pricina! 😆 Tii, mare belea nepriceperea asta… 😀

  5. Nu ştiu cum o fi să dai în boala şosetelor albe, că eu de mult gospădăresc în limita posibilităţilor mele intelectuale, de obicei în timpul liber (de taste), şi atunci cu pixul şi foaia pe aproape. Am scris frecând parchetul, ciorba de cartofi are o reţetă extrem de poetică, când spăl vase se întâmplă să storc la urmă prosopul, fiindcă l-am folosit de fiecare dată înainte de a lua pixul în mână, iar fierul de călcat are şi el muza lui. Pe scurt, are dreptate psi. :))

    • Cred că am de unde şi de la cine învăţa!
      Am avut eu o perioadă mai zburătăcită, aşa, în care mi-am tot căutat locul şi menirea, s-ar putea să iasă la iveală când voi fi pregătită să mi-o asum aşa cum era, de fapt. 🙂 Atunci am dat şi-n boala şosetelor, dar m-am vindecat repede, după cum ai văzut. Şi n-am rămas cu sechele! Zic io! 🙂

  6. – citeşte-i politica de confidenţialitate (privacy policy)
    – citeşte ce-au de zis băieţii de aici
    – citeşte articolul unde povestesc în ce hal m-a înfuriat perversitatea sistemului guglă
    – vizionează măcar prima parte a discursului lui Steven Rambam la conferinţa HOPE 2008 (la mine)

    (nu pot găsi link-urile acum, abia se mai mişcă computerul)

    Cît despre vieţi, am fost indulgent şi desigur, m-am gîndit doar la locurile virtuale tip blog pe care ar trebui (sau aş vrea) să le vizitez în tihnă şi-n amănunt. Pentru restul, poate douăzeci de vieţi, ca să fac de-un rezumat al frumuseţii planetei noastre, osîndită prea repede la distrugere fizică şi mai ales, morală…

  7. Grea impartirea asta intre gospodarie, pasiune, copil, plimbare, viata de diva si alte cate or mai fi. Plus ca trebuie sa mai si dormim. Sau nu „trebuie”? :)). E bine ca macar tu stii pe ce cale ai apucat si nu te mai intorci din drum , poate cu mici abateri. Am avut si eu o tentativa de abandon total a gospodarelii si rezultatul a fost cam dezastruos. Nu cred ca mai repet experienta curand. Bina macar ca te poti baza pe consort.
    Spor in toate cele ce le faci, no metter what!

    • Apoi, nimic nu-i ușor. Și, să nu-ți închipui acum că nu mai apelez la sculele de curățenie defel. Tot ce nu mai fac e să caut să fie lună-bec, brici, ca-n reviste și reclame. De-asta m-am lecuit. Și nu mă mai bag în praf. Acolo-i dictator șef Macho 🙂 Ah,. și nu mai am șosetuțe albe, doar de la gri încolo! 😛
      Trebuie, cum nu?! 🙂 🙂
      Mulțam, la fel!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s