Aventurile unei gospodive

Aventurile unei gospodive, I

De câte ori se întinde praful pe mobila noastră aşa, cu tupeul celui fără frică de cârpă, îmi amintesc, c-un rictus de jenă, cum am promis solemn „să fac numai eu curăţenie, câte zile oi mai avea”, dacă dau Domnul şi Macho să cumpărăm apartamentul de vis din centrul oraşului în care am decis să ne mutăm viaţa. Că-mi amintesc eu, n-ar fi o aşa mare catastrofă, da-şi întoarce şi dragul meu drag cipul de memorie cu capul în jos şi se împrăştie în eter vorbe lipsite de orice duioşie care ajung să facă, pe veci, anticamera în pavilionul central al urechii mele drepte. Că-n cel din stânga nu mai sunt locuri libere.

S-a dat universul de trei ori peste cap şi mi-a strecurat în geantă cheile apartamentului în care mă jurasem că voi deretica, fără să-mi murmur nemulţumiri în barbă. Astăzi, la câţiva ani de la fericitul eveniment, mă văd nevoită să mărturisesc, fără scrieri alambicate, după cum urmează:

Subsemnata, Irealia, declar pe proprie răspundere că am făcut toate demersurile necesare şi, secundată de-o asistenţă tehnică de ultimă generaţie, am pornit cu elan sporit la muncă în folosul familiei reunite. Praful de pe mobilă, calorifere, pervazuri nu mi-a dat mari bătăi de cap, l-am făcut din prima rundă, geamurile au strălucit în bătaia soarelui de vară târzie curând după atacul nemilos al ziarelor de sport făcute şomoiog. Nimic nu mi-a stat în cale şi încununată de victorii după victorii am purces înspre ultimul front de luptă. Parchetul! Ei bine, cu parchetul aveam să descopăr că nu era de joacă. Lucea el frumos şi nu părea să aibă nevoie de prea mult efort, dar m-a pus Neghiniţă fix în faţa televizorului pe când mergea reclama aia cu şosetuţele albe pe întinderea galben-aurie şi mi-a întrat în scăfârlie că musai aşa trebuie să fie şi la noi acasă. Şi dă-i cu mătura, dă-i cu mopul, dă-i cu mopul din nou, să limpezim clăbucii, şi dă-i c-un mop nou-nouţ, să nu plimbăm mizeria dintr-un loc în altul, şi dă-i şi freacă şi dă-i şi… După vreo 2 ore mă declar satisfăcută şi scotocesc după şosetele ce aveau să-mi ofere mult dorita recompensă. Mi le îndes pe lăbuţe  şi încep o plimbare pe ritmuri de vals vienez din dormitor în living şi din living în bucătărie. N-am răbdare să se termine melodia şi-mi îndoi piciorul drept, ridicând talpa-nspre ochii-mi nerăbdători. Ce să vezi, mârşăvie?! Un gri pal, dar suficient de urât, se lăbărţa pe toată suprafaţa ce intrase-n contact neprotejat cu podelele proaspăt lustruite. Şi se hlizea la mine, ca un mic monstru, scuipându-mi în ochi nereuşita. Creierul meu, malaxor leneş, nu reuşea să proceseze faptele şi să ofere soluţii. Un zâmbet tâmp mi se trânteşte pe faţă şi-ncearcă, fără forţă, să tragă de buze în direcţii opuse. Dezamăgită, mă predau canapelei comode şi ceştii de cafea ce mă aşteaptă pe măsuţa curată, chiar lângă evantai

Va urma…

 

26 de gânduri despre „Aventurile unei gospodive, I

  1. Aşa faci tu? Începi curăţenia, lucri o oră, şi faci pauză de-o săptămînă pînă la următoarea duzineală? Hi hi hi. 😛 Aşa gospoDIVĂ mai zic şi eu! 🙂

    • Aşa-mi propusesem, dar, iaca, nu mi-a ieşit de data asta şi-am fost pe şmotru înainte, apoi pe lipsă de chef, înapoi! 🙂 O gospodivă de toată jena, ce mai, tre’ să-mi revin! 😀

  2. 😆 😆 😆 nu puteai să iei, întru verificare, direct şosetuţe gri? întreb şi eu, nu arunca cu mopul! 😆
    multe ne vom recunoaşte în decorul acestei zile de sâmbătă… cu siguranţă!

    • Lol, nu dau cu mopul după oameni faini, liniştită fii, pisic drag. Nu puteam, că io nu trişez, că-mi stă-n gât! Da’… cred că subconştientul m-a mânat să-mi iau mai multe şosete negre, direct! 😀

    • Vaaai, dar ce poftă mi-ai făcut! Am fost o maaare tutungioacă la viaţa mea, aşa de mare că şi-acum mă mir că le-am lăsat. Pe vremuri, când eram pusă pe fapte mari prin casă, aveam ţigări aprinse în fiecare cameră, să nu pierd timpul, că să mă plimb cu pipa-n gură nu-mi plăcea, iar mâinile-mi erau, cică, ocupate! Acum, mi-a rămas cafeaua, da’ şi-aia-i pe sponci până mă desprind de bebeştin. 🙂

  3. Şi eu am promis că, atunci când vom avea apartamentul nostru (asta a fost pe vremea când eram stagiari şi nu deţineam decât o cameră dintr-un apartament cu patru), o să-l ţin curat ca pe un pahar. Dar mi-am uitat promisiunea imediat ce ne-am mutat :), iar acum jumătatea mea conjugală dă cu aspiratorul mai des decât mine…

    • Tre’ să-i găsesc un înlocuitor, ceva, io n-am ştiut de existenţa lui! Ale mele produse toate miros a flori, de-aia nu-mi iese figura cu şosetele, te pomeni! 🙂

    • Dragă dictatură, rău te supără situaţia actuală, şi regret asta. 😦
      Să-ţi răspund pe rând, cu mulţumiri c-ai trecut pe la mine.
      Nu mă uit, că mi-e greaţă, şi-am limită la lămâie!
      Mai rar, dar văd şi mă lupt să cred că nu-i tocmai fraier.
      Mopul l-am lăsat, cafeaua mi-am savurat-o, dar cu Ponta, să-mi fie cu pardon, mă opun. Decât ca el, mai bine cu Petrosin sau Palux, vorba prietenilor de mai sus!
      Şosetuţele le-am dat pe şlapi, că nu-mi sapă entuziasmul! 🙂

  4. amuzament maxim si in text si in parerile vizitatorilor. eu una nu mi am pus nervii la incercare in felul asta, am invatat demult ca la tv se spun minciuni cu duiumul, asa ca …eu cred in sloganul „ati mintit poporul cu televizorul” si nu ma las mintita- adica provocata astfel. de ce sa imi fac sange rau? zic si eu ca e bine si o iau ca atare.
    Sa nu mai faci asa ceva niciodata :))…promiti?

  5. Hehe, tu ai apucat deja să vezi că eu, dacă n-am probleme, îmi caut? 🙂 Dar ceea ce-am făcut şi-am povestit în textul de mai sus, promit solemn să nu mai fac!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s