Zori de poveste…

Încerc să întind clipa aceea de dinaintea trezirii şi trag de ea, uitând, din nou, că nu-i elastică. O scap, iar ea revine în viteză şi mă pişcă de nas, forţându-mi o nouă dimineaţă. Nu mă las şi ţin ochii strâns închişi, într-o încercare disperată de-a mai prinde un somnic de-un picior, dar ăsta-i campion mare la alergat viteză, medaliat cu aur olimpic. Îmi scapă. Mă rog pentru încă 5 minute de linişte, dar nu mi se acordă nici astea. Zorii-mi joacă tontoroiul pe creierul mic. Mă ridic şi arunc o privire în pătuţ. E acolo, cu tot cu gropiţa lui de zâmbet fericit că mă vede.

A-gî, a-bî, aaaaaaa, bî… Are o faţă, Doamne, are o faţă pe care-i dansează zâmbetul quickstep. Ochii ar lua-o şi ei din loc, s-ar duce să exploreze netemători o nouă zi. Iar buzele-i articulează, bete de fericire, silabe şi consoane într-o ordine prea puţin importantă. Ce-i de transmis, se citeşte cu sufletul.

Nu râde, măi! Nu mai râde! Dormi! Înger radios! Iubirea mea de toate zilele! Şi nopţile…

Abia-l văd, pupilele mele obosite încă refuză să se acomodeze cu lumina, dar sufletul mi se hlizeşte tot. Îl iau în braţe şi-l pup până simt că-i musai să mă opresc, să nu muşc o bucată de cărniţă ce miroase a lapte. Miroase atât de frumos, tot timpul… Zâmbeşte dimineţii şi dă din picioare, gângurind pe limba lui te iubescuri numai de mine-nţelese. Aici, voi fi puternic contrazisă! 🙂 Îi răspund pe limba mea şi mi-l aşez alături, pentru răsfăţul nostru de dimineaţă. El papă liniştit, eu mă bucur de clipă, mă tem de ea, mulţumesc pentru ea, toate într-o succesiune frenetică, ce mă trezeşte de-a binelea. Mă simte şi-şi urcă privirea albastră până-n griul îndrăgostit cu care-l învălui şi-mi zâmbeşte din nou, în semn că totu-i în regulă. E acolo şi nu pleacă nicăieri, a venit să-mi dubleze doza de fericire.

De alături, agăţat şmechereşte de puiul lui de somn, pândeşte tăticul. Îi simt privirea printre gene, îi intuiesc dorinţa de „înc-un pic, mai lasă-mă un pic”… La noi, zorii au devenit foarte matinali, parcă-s hăbăuci, nu alta. Le-am spus de câteva ori să ne viziteze mai târzior, dar se pare că ori sunt surzi ori ne-au pus gând rău.

Când tura mea s-a terminat, îl cotesc pe Domnu’ ce se ţine strâns de piciorul somnului dulce. Se face că nu simte, iar eu mă fac rea şi-i dau peste mână până-i dă drumul. Apoi îi indic boţul de om zâmbăreţ dintre noi şi-l rog să-l ia la o plimbare. Nu se supără, că zâmbetele nu-s pe numărate şi primeşte şi el din plin, cu gropiţa din obrăjiorul drept cu tot. Îl pupă de-i ia culoarea, aşteaptă să-i revină şi-l pupă iar, şi iar, şi iar…

Prinţesa îşi părăseşte, la rându-i, iatacul şi se târăşte îmbufnată până la baie, iar noi mai stăm să ne minunăm de cât e de frumoasă aşa, de dimineaţă. Îi fac umbră genele ochilor mari şi albaştri ca cerul fără nori de ploaie. Iar când zorii o gâdilă mai cu spor şi-i dau un ghiont de bună dispoziţie, ne flutură din mersu-i alintat şi-un zâmbet pe-o pală de aer. Bonus, dacă am fost cuminţi! Bate 5-ul mate (pronunţie englezească), ne-au ieşit modelele!

Şi uite-aşa, zorii nu mai sunt nişte musafiri nepoftiţi, devin de-ai casei, uneori fac şi cafeaua şi-o asortează cu un surâs de poveste.

****************************************************************

Pîssssst! Poza prezintă un apus, pentru că n-am apucat să-mi scotocesc arhiva după un răsărit! 🙂 Dacă observă cineva, voi spune că şi Apusul aşteaptă întâlnirea cu Zorii şi-i supărat pe Noapte că-i ţine mereu la distanţă! 🙂

33 de gânduri despre „Zori de poveste…

  1. Un nod in gat si o lacrima in coltul ochilor, un zambet binevoitor si nostalgic… gata, m ai luat de lunea si m-ai dus pe taramuri magice desi atat de pamantene si bine cunoscute. Da, fericirea se masoara in zambete…sa aveti parte de multa multa, pentru ca, asa cum spui, zambetele nu sunt pe numarate. O zi superba superba sa aveti!

  2. Draga mea, eu sunt Cita si sunt o membra a Clubului psi care a facut o pauza – nici nu stiu daca nu sunt inca in pauza, in fine! –
    Dar iata ce bucurie sa te gasesc in club si ce placere sa te citesc!
    Frumoasa povestea ta. Bucuria de dimineata a unei mame!
    Inchipuie-ti o clipa patul matrimonial al fiicei mele cu… patru ingeri venind pe rand sa-si ia portia de iubire din zori! 🙂
    E un spectacol ravasitor!

    1. Dragă Cita, eu te cunosc aşa, puţintel, c-am mai fost prin căsuţa ta, dar n-am apucat sau n-am îndrăznit să-mi semnalez prezenţa. Motivul tău de-a lua o pauză este ocazia mea de a-ţi ura multă fericire, să trăieşti bucuria în sânul celor dragi! Sănătate îngeraşilor şi vouă, celor ce le purtaţi de grijă!
      Mulţumesc pentru popasul pe-aici şi pentru vorbele frumoase.

  3. batista e uscată, lacrima, un ceva, umed…întru început ea nu ştie de batistă şi invers, dar ceva le face posibilă întâlnirea…ceva se usucă, altceva se umezeşte. 🙂
    voiam să zic, nu neapărat pe şleau, că am lăcrimat încă din zori, citindu-te.

  4. Draga mea, la voi in cealalta casuta era la un moment dat vorba despre un promis perush sau papagal. s a concretizat cumva?> ma intereseaza subiectul, incerc sa ma stabilesc la un viitor companion pentru Dante. Hop si eu :)).

    1. Draga mea dragă, chiar mă gândeam zilele astea că trebuie să fac cumva şi să-mi mărturisesc păcatul de a nu mă putea ţine de promisiune. Promisul papagal s-a transformat în posibil-peruş, iar posibilul peruş, în probabil-câine, sigur Chiuhahua, care, la rândul lui, a început să aibă amendamente de genul: „tu te cam plictiseşti de toate, va trebui să-mi demonstrezi că-l vrei cu adevărat, că nu-i doar un moft!” Evident, nu mi-a demonstrat, ziua ei se apropie vertiginos şi-s pe muchie de prăpastie în prima încălcare a promisiunii. Al meu nici nu vrea s-audă, mai ales de rasa mai sus pomenită. Din câte-am înţeles de la doamna de la magazinul cu păsări, peruşii nu-s idicaţi persoanelor alergice, eu fiind una dintre ele şi nici copiilor, cică lasă un puf greu de înlăturat. Plus că fac o mizerieeee. Papagalii au nevoie de spaţiu, altfel îşi smulg penele în disperare şi nu vrei să ştii cum arată aşa, jumuliţi. Am văzut eu, că m-am documentat. Câinii, pe de altă parte, sunt ca nişte copii, trebuie să fii pregătită sufleteşte să-i creşti, altfel, e jale. Ar rămâne peştii, dar noi am avut acvariu mare şi ştiu că adulţi cum eram, tot ne-am plictisit şi nu-l mai îngrijeam cum se cuvenea. Pentru prinţesă am încercat c-un peştişor auriu în bol, dar n-a supravieţuit mult. În varianta peştilor trebuie să ştii că ai cui lăsa cheia când pleci în concediu, iar noi, de când ne-am mutat din oraşul de baştină, mai greu ne descurcăm şi la capitolul ăsta.
      În speranţa că te-am lămurit bocnă, te pupific şi-ţi doresc minte limpede! 🙂

      1. Chiar ca bocna m ai lamurit :). discutie am purtat si eu cu doamna de la magaz de peturi ieri. ma dusei pornita ptr porcusor de guineea. a zis ca e ok, dar miroase si ala ca un iepurre, trebuie curatenie la 2 zile. ea a inclinat ptr perus, cica are acasa de vreo 7 ani si e foarte bun pentru copii ptr ca interactioneaza, invata sa vorbeasca. de puf si mizerie nu mi a spus…. grea decizie, zau. cred ca cu atata documentare ramanem la pisicile din curtea parintilor mei pe care le are la dispozitie o vara intreaga si am incheiat balciul. :).

    2. Am uitat să-ţi spun că ar mai fi o variantă, la care cugetăm şi noi: o broscuţă ţestoasă! 🙂
      Dar dacă aveţi pisici la bunici, mai stai până la toamnă 🙂

  5. ce poveste frumoasa in zori… hm, dar cum ar putea sa nu fie frumoasa, cand e tesuta cu fir scump de fericire… sa-l teseti tot asa, sa intregeasca mereu povestea cu zambete si bucurii…

  6. Am ştiut la vremea respectivă cum este cu zorii aceştia… 🙂
    Mai ai multe feluri de zori de povestit.
    Noi am ajuns deja la scadenţa zorilor în trei…
    Şi cui nu-i place apusul? Apusul este cum bine spui, premisa unui nou început.
    Deie Domnul să vă bucure pruncuţii voştri şi să vă răsară soarele bucuriei, zilnic. 🙂

    1. Mai am, mai am, Doamne ajută, aşa să fie cum zici, că bine zici! 🙂 Deie Domnul să ţi se întoarcă urarea.
      Ai văzut Apusul? 🙂 Iai! 😀

  7. Mi-am adus aminte de flămândul meu… după ce a învăţat să vorbească, nu mă lăsa o dată în pace dimineaţa, la sfârşit de săptămână, să lenevesc în pat… şi acum mă mai tem (are 14 ani) că se trezeşte şi cere mâncare. Între timp l-am învăţat unde e frigiderul şi cum se foloseşte aragazul şi cuptorul cu microunde. 😀

    1. Hehehe, eu pe fetiţă am învăţat-o să strige: Ta-ta, ta-ta, ta-ta! 🙂
      Mă minunez singură c-am luat-o de la capăt, dar şi când îl văd cum râde instant când mă vede, parcă nu mai sunt aşa obosită.
      Să-ţi trăiască şi să te fericească flămândul tău! 🙂

      1. Mulţumesc, asemenea! 🙂
        Nu vreau să sune ca o ameninţare, dar să ştii că fetele sunt mai finuţe şi nu cer de mâncare cu noaptea în cap. De fapt, de fata mea trebuia să mă rog să înghită ceva. :))
        Nici acum nu cred că ştiu să spun cu care mi-a fost mai uşor, dar zâmbetele lor sunt răsplată la orice vârstă. 🙂

      2. Mulţumesc şi eu. 🙂
        Carmen, a ameninţare n-are cum suna, că, dacă i-am supravieţuit odraslei mele feminine, cu băieţelul dansez printre nori! 🙂 Clar! Eu ştiu: primele 4 luni mi-s infinit mai uşoare astea de acum. Zâmbetele să se-adune, nu-s nicicând prea multe. 🙂
        Completez, atunci: Să-ţi trăiască flămândul şi fetiţa cea finuţă! 🙂

  8. Nu cred ca povestea este cea mai frumoasa a ta, cred ca e la fel de frumoasa ca mai multe surori de-ale ei. Miroase a somn si a lapte. A tine fericita. Promit sa iti povestesc si eu diminetile mele, cand o fi sa fie. Dar deja, dupa ce te-am citit am maaaari asteptari de la ele.

    1. Miroase a nesomn, ia mai citește o dată! 🙂
      M-am oprit asupra ei când a fost să aleg, pentru că mi-a redat o stare frumoasă, așa cum alte texte, poate mai în vervă scrise, mai cu nerv, n-au făcut-o. Dar sunt subiectivă până la Dumnezeu și înapoi, recunosc! 🙂
      Când vei simți enorm, habar n-ai acum de cât poți să simți, îți vei atinge și depăși toate așteptările.

  9. Fericirea miroase a zori de poveste. Și a miracole reale, a minuni aievea, a ceeea ce iubim mai mult și ocrotim și așteptăm să revedem odată cu ivirea zorilor. E firesc să fii subiectivă, așa cum e firesc să fie atât de emoționant un text scris cu dragoste. Și cu mult talent! 🙂

    1. Mirela, era să-mi scape acest comentariu savuros al tău. Și-aș fi pierdut un zâmbet și n-ar fi fost firesc! 🙂 Mulțumesc frumos, frumos. XO

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s