Prietenie – stoc epuizat! Preluăm marfă!

Copilă fiind, la o veşnică şi grandioasă prietenie visam. Şi era Una-n visul meu şi mândră-n toate cele… O ilustram pe-un cer fără nori, cu ochii de-un larg albastru deschişi. O descriam în trei cuvinte: loialitate, adevăr, sprijin. Toate reciproce şi fără echivoc.

Mi-a pus „hornul” pe cap şi m-a lăsat să mă privesc în oglindă. Prin materialul tricotat, ieşeau, ca două corniţe, codiţele mele prinse sus, sus, de-a stânga şi de-a dreapta frunţii. De-acasă n-aş fi acceptat nici tăiată bucăţi să ies pe stradă aşa, dar mama prietenei mele celei noi mă convinsese, fără să încerce asta. Pur şi simplu mă tratase, cu o autoritate înnăscută, la fel ca pe fiica ei. Ne întâlniserăm la cişmeaua din curtea şcolii şi mi-a spus că putem merge pe jos acasă, doar stăm foarte aproape una de alta. Eram în clasa a V-a, iar fetiţa de la cişmea a devenit cea care, credeam eu, urma să-mi transforme visul în realitate. Şi a făcut-o, pentru vreo 4 ani. Îmi era cea mai bună prietenă. Drumurile noastre n-au mai avut aceeaşi direcţie în liceu şi-mi amintesc şi acum senzaţia de gol pe care am trăit-o când mi-am dat seama, brusc, că altă fată devenise mult mai interesantă decât aş fi putut eu să devin vreodată. N-aveam stofa din care să-mi croiesc alt fel de-a fi, iar ăsta, gata cusut, îşi pierduse farmecul. Am suferit intens, dar scurt. Acum, rememorez cu drag etapa respectivă, şi-a avut rostul ei în devenirea mea. Şi mă bucur că n-am lăsat-o să se strice şi să pută, înainte să renunţăm la ea.

Se îmbrăca ostentativ, cu cizme de cowboy şi egări mulaţi pe un fund o idee prea mare pentru stilul respectiv. Îşi strângea talia într-o curea lată, iar bluzele le purta generos mulate pe sânii foarte rar încorsetaţi de vreun sutien. Avea gropiţe în obraji când zâmbea şi-mi părea cea mai fascinantă făptură din clasă. Eram atât de diferite, încât trebuia să o cunosc. Şi-am cunoscut-o, crezând, din nou, că o mână divină mi-a luat visul în grija ei, iar acum mi-l aşează, uşor şi îndeplinit, în palme. Ne-am înţeles şi ne-am fost alături în prietenia aia de calci peste cadavre pentru cel în care crezi, vreo 7 ani. Nu ştiu şi n-o să aflu niciodată de ce şi pentru câţi arginţi a trădat, iar faptul că am învăţat de la maestră şi i-am plătit-o cu o monedă mai scumpă nu m-a făcut să mă simt mai bine, din contră. Încă mi-e ciudă pe gestul nesăbuit de-a fi ceea ce nu eram. Am încercat degeaba să schimb croiul, nu se mula pe stofa din dotare. Trebuia să fi ştiut! Nu mai privesc înapoi cu mânie, cât a fost frumos, a meritat preţul. Păcat că a fermentat prea mult.

Raţională. Sinceră. Încăpăţânată până la Dumnezeu şi înapoi. Brunetă şi dragă mie. Fără să fim, în şcoală, păstaie colege de teacă, am dus în zona maturităţii o prietenie care n-a ars cu vâlvătăi până atunci. A pâlpâit, mocnit şi sigur, în toţi anii de liceu şi de facultate. Ştiam că e acolo când aveam nevoie, la fel cum eram şi eu mereu de găsit. Nu-i vorbeam ca unei alte persoane, parcă eram tot eu şi-n ea şi niciodată nu m-am îndoit de cuvântul ei. Am locuit în ţări diferite o perioadă, iar când ne-am revăzut, părea c-au trecut câteva ore de la ultima poveste. M-am mutat într-un oraş mai mare şi-am interpus, definitiv, 300 de km între noi. N-a fost asta o problemă. Nici nu mă gândeam să fie. Nici nu-mi trecea prin cap că, la maturitatea căpoşeniilor noastre, vom avea, vreodată, o problemă de nerezolvat. Şi totuşi… Există orgoliu. Culmea, nu al meu! Ai mei au fost nervii. Că mă presa să fac cum voia ea, într-o situaţie în care aveam dreptul să fac cum voiam eu. Aveam dreptul, pentru că era crâncenă pentru mine. Şi n-am făcut cum a vrut, iar când m-a sunat, eram încă nervoasă, dar şi disperată. Trebuia să rezolv o problemă ce nu m-a lovit direct, dar m-a acroşat puternic. Am perceput din vorbele ei că sună obligată de situaţie, nu de legătura dintre noi şi-am reacţionat în consecinţă, scurtând la două fraze toată discuţia. A fost ultimul ei apel telefonic către mine, iar de ziua mea, mi-a trimis un sms. Un şablon-clişeu impersonal care m-a lovit în plex şi mi-a tăiat aerul pentru vreo 10 minute. Când am înţeles că-i musai să respir, am inhalat cu poftă, dar oxigenul era mult mai sărac. De mi-ar fi comunicat cu foc că-şi doreşte să mă ia dracu’, iar mă-sa să mă fiarbă la foc mic, pentru toţi nervii mei campioni la mii de metri garduri, aş fi ştiut că mai avem o şansă.
Eu n-am mai sunat, iar de ziua ei, n-am trimis un sms. Mama a încercat să mă împace, să-mi spună c-a fost o luptă de orgolii, dar eu ştiam că, în cazul meu, n-a fost orgoliul în joc, niciodată, în relaţia cu ea. Au fost nervi, iar la final, o imensă şi tristă dezamăgire. Trebuia să-mi fi fost alături, orice ar fi fost, necondiţionat, loial, să mă suporte, să-mi şteargă lacrimile când aveam să i le arăt, să fi fost acolo. Pentru mine, pentru atunci când eram buimacă şi trebuia să mă adun, pentru atunci când aveam să… Eu aşa aş fi făcut. Dar tot ea îmi spusese, odată, că nu pot să mă aştept ca celălalt să reacţioneze într-o anumită situaţie aşa cum aş reacţiona eu. Am înţeles asta, am înţeles tot…

Nu mai visez la o prietenie cum n-a fost să fie. Mi-a expirat timpul viselor măreţe.
Am avut mare noroc, în viaţă, să întâlnesc mulţi oameni de note mari.
Am avut noroc să leg relaţii de durată, multe. Am avut noroc, iar acum, pot să iau telefonul şi să spun: „Salut, ce mai faci?” unor prieteni dragi cu care n-am vorbit de luni de zile, dar discuţia să o reluăm de ieri.
Am avut noroc să am la cine apela în miez de noapte şi să fiu tratată cu cel mai normal gest – acela de a mă ajuta dezinteresat.
Am avut noroc şi am crescut fără prea multe încovoieli în faţa întâmplărilor. Nici multe compromisuri nu se laudă să fi fost pe la mine. Nu în cazuri de trăiri intense.
Am avut noroc şi pot să spun că există oameni ce ştiu şi cred că se pot baza pe mine, dacă e să fie. Am avut noroc şi-am răsturnat munţi, de drag.
Nu mai am aşteptări de la cea mai bună prietenă. Le am de la cel mai bun prieten, Irealul meu dintotdeauna.
Am avut noroc şi-am înţeles de ce şi marile prietenii se prescriu. Şi-am învăţat să trăiesc cu asta. Regrete… n-am!

Gânduri înscrise în Blog Power, pe tema propusă de… Aţi ghicit! De mine! 🙂

S-au mai înscris în horă şi-o joacă cu talent:

1. Un suflet ca al meu! 2. Termen de valabilitate
3. Prieteni. 4. Prietenia – incredere & respect!
5. Prietenia 6. Prietenie … fara termen de garantie!
8. Batranul si marea

36 de gânduri despre „Prietenie – stoc epuizat! Preluăm marfă!

  1. Bună ziua. O zi ce se apropie de seară.
    Ai pus punctul pe „I”. De regulă în viaţă este aşa cum ai scris în articol. Când întâlneşti un OM cu care te înţelegi nu trebuie să crezi neapărat că ai găsit prietenia veşnică. De cele mai multe ori în selectarea priteniilor un rol important îl are şi moartea, o doamnă frumoasă care vine alături de noi atunci când ne este destinată această „prietenă veşnică.”. Prietenia ei este de fapt singura prietenie veşnică. Sunt foarte puţini care înţeg acest lucru.

  2. Seara bună!
    Amân să o privesc pe doamna respectivă ca pe o prietenă, sper să am timp şi pentru asta, dar mai încolo. Din punctul meu de vedere, ea este singura certitudine pe care viaţa ne-o oferă. Un clişeu, e drept, dar asta e…
    Mulţumesc pentru vizită. 🙂

  3. Eu zic sa nu incetezi sa speri si consider ca e bine sa crezi inca intr-o prietenie adevarata!
    Felicitari pt. articol! 🙂

  4. Felicitari, mirobolant articol! Acum lasand zaharul la o parte, tind sa cred ca s-a exagerat putin prietenia descrisa. Nu stiu de ce si nu stiu cum mi s-a inspirat ideea, dar eu cred ca prietenii trebuie sa fie asemanatori. Iar adevarul este ca oricat ai lungi o sfoara, nu se va intinde niciodata mai departe de limita ei de rezistenta. Ceea ce nu e foarte mult, uneori. Aceste relatii de prietenie sunt bune… si ca sa vin si eu cu un cliseu, nu trebuie sa regreti ca s-a terminat, ci sa te bucuri ca s-a intamplat, exact cum ai descris aici. E important sa nu lasi oamenii si evenimentele sa te afecteze prea tare pentru ca ei si ele vin intr-un flux continuu. A te opri asupra unora este ca si cum ai opri banda de productie a vietii doar pentru ca ai constatat mici defecte. Nu, in realitate e bine sa arunci acele produse la rebuturi, unde sa poti studia cauzele si mai putin consecintele defectelor, astfel incat sa inveti sa le eviti. Exact ca in acest articol. Felicitari inca o data!

    1. Gata, i-am dat afară pe toţi membrii echipei „spam”! Comentariul tău zăcea pe la interzise şi nu pricep de ce, dar cum ziceam, au zburat toţi 🙂
      Mulţumesc!
      La care dintre prietenii te referi când spui că s-a exagerat, că eu am descris vreo 3, iar restul le-am generalizat? Ah, dacă te legi cumva de visul meu de copil inocent şi agăţat de idealuri, să ştii că n-am exagerat deloc, dimpotrivă. Şi mi-a fost foarte frumos cât am putut să visez aşa.
      Pragmatismul l-am cunoscut mai târziu, ne-am intersectat involuntar… 🙂

  5. Eu nu am cunoscut pana acum prietenia adevarata iar la mine sta sus si mandru motto-ul „Nu cred pana nu vad”.

    1. Ehehehe, mai bun e motto-ul ăsta decât ăla care te îndeamnă să crezi şi să nu cercetezi. 🙂
      Părerea mea e că, odată cu trecerea anilor, e tot mai greu s-o găseşti, mai ales dacă-ţi doreşti o poveste desprinsă din stele. Copiii sunt favorizaţi în domeniul ăsta. 🙂 Vei vedea, mai încolo, cu câţi dintre colegii/prietenii de acum vei ţine legătura, ăia-s ceea ce numesc eu „de cursă lungă”. Iar facultatea-i un mediu propice înnodării de prietenii durabile.

  6. Frumos frumos frumos! M-ai lasat fara cuvinte cand am descoperit ca avem aceeasi gandire. E adevarat ca atunci cand intemeiezi o familie, cel de langa tine devine practic cel mai bun prieten caruia te destainui… Frumos!

  7. Mi-a fost dor de tine, de voi, de scrierea ta. Am revenit din vacanta la tara, departe de lume, telefon , butoane si tehnologie. Recuperez zilele urmatoare tot ce ai mai zis pe aici. Pana atunci felicitari si multe imbratisari …cu la fel de multa prietenie 🙂

    1. Vavaly, şi eu vreau o asemenea vacanţă, dar mai am puţin de aşteptat până să mă încumet să plec fără tehnologie. 🙂 Cred că v-aţi simţit bine, e nevoie de aşa ceva ca să te reîncarci pozitiv. Ce chestie, noi, oamenii, ne epuizăm când suntem băgaţi în priză!
      Preiau cu drag îmbrăţişările prietenoase şi trimit şi eu un mănunchi! 🙂

  8. Gandurile tale seamana cu ale mele numai ca ….eu nu prea citesc printre cuvinte si printre sentimente. Deci nu prea pricep care-a fost baiul cu lupta voastra de orgolii , decat daca as avea un exemplu.
    Si imi pare rau c-ai pierdut asa , dintr-un nimic, o prietenie la care tineai

    1. Hapi, dacă s-a pierdut dintr-un nimic, prietenie nu mai cred c-a fost… Naiba ştie! Ţi-aş da exemplul, dar mi-e că mă pornesc şi scriu juma’ de pagină, aşa că o las pe altădată, că-i târziu. Prind eu o ocazie să mă scap de povară. 🙂
      Mulţumesc de vizită!

  9. Prietenia are timpul ei. Dincolo de 25-30 de ani, notiunea asta dispare. Nu exista prieteni batrani, doar oameni care au amintiri din vremea cand erau prieteni.

    1. Acum 5 minute am dat cu clickul pe like, exact pe ultima parte din acest comentariu, dar pe pe FB. 🙂 Nu ştiu dacă dispare noţiunea, cred că apar alte noţiuni care o uzurpează, cum ar fi aia de „familie”. Hmmm. Sau nu? 😕
      E o surpriză plăcută această vizită a tigrului bengalez. 🙂

  10. Stii cum se spune… Oamenii… vin si pleaca. Si cum nu putem opri timpul, nu putem pastra nici oamenii, pentru ca oamenii sunt parte din timp.
    Adevarata durere apare insa atunci cand realizam ca, de fapt, nimic nu e statornic, si mai devreme, sau mai tarziu, toate se duc.
    Oricum, superba tema, dar mai ales continutul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s